sâmbătă, 13 septembrie 2008

Şi totuşi să-l scuzăm

Pe cine? Pe nenea miliţianu' comunitaru' şi tot o dată păzitor al fântânii din centrul oraşului Piteşti. Pentru cei care despre nu ştiu cine este principalul personaj şi de ce este el aşa de mediatizat :


Well, acestea fiind spuse şi auzite să vă zic de ce merită iertat milică. Păi am avut ocazia ca la după o zi de la interviu să trec pe lângă fântână. Nevoit a trebuit să fac vreo 5-6 ture în jurul ei. Ture pe care le face şi domnul după bălăvrăgelile zisele lui. Adevărul iese la iveală. Din fântână se aude un zgomot care poate enerva neuronii care nemaisuportând caută alt loc. Oriunde dar nu în cap, acolo unde le e locul. Deci asta ar fi prima cauză a exprimării poliţistului. Ochiul meu de detectiv a mai observat că în jurul fântânii, acolo pe unde merge poliţistul ca să nu se cocoaţe lumea pe borduri sar stropi de apă foarte reci care împreună cu condiţiile termice din aer fac ca neuronii să putrezească într-un mod ameţitor de repede. Deci, în 2-3 zile comunitaru' a ajuns în starea pe care o vedeţi, sau mai bine o auziţi. Să nu uităm că el când a intrat în poliţie a fost perfect sănătos şi cu un IQ de proiectant LHC.
Deci toate acestea fiind zise se pot ierta toţi poliţaii care pocesc limba română şi nu numai. Nu este vina lor. Ei au fost perfect sănătoşi doar că mediul în care îşi desfăşoară activitatea îi supune la dureroase teste şi unii pică. Selecţie naturală a neuronilor.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Saracu politist :))
Ai si tu dreptatea ta...mediul inconjurator ii face sa ajunga cum sunt...chair trebuie sa-i credem :P

Anonim spunea...

eu zic ca era venit de la un spriț...